Adiind de nobleţe

descendentul unor pescari întunecaţi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

O noapte sumbră ca pelerina grea şi neagră a unui gropar tuberculos se aşternu peste sufletul lui încă viu, întristându-l.

Făcea gesturi largi de interpret la harpă ca să se recunoască, înfăşurându-se în mişcări violacee şi ample. Se simţea descendentul unor pescari întunecaţi ce muriseră înecaţi de dorinţă şi se speriase de glasurile tribale ce îi răpiseră somnul din noapte.

Mergea prin noroiul bălţii într-un întuneric vânăt şi greu. Tresărirea unui cal fornăind îi paraliză orice mişcare.

Mergea şi încerca să privească.

Se împletici de ceva mare, moale şi cald.

Căzu sugrumat între fustele ţigăncii îmbâcsită de alcool.

Ţiganca gemu.

Se ridică şi încercă să se şteargă de nămol.

În aer, numai putreziciune de câini înecaţi, de peşti morţi, de pământ descompus.

Mă obsedează asfaltul sclipind neverosimil după ploi.

Mă obsedează aceste drumuri strălucitoare ce urcă parcă spre cer.

Atât. Că mai mult n-am mai putut să scriu.