Amintiri din Noel

îţi muşcam sfârcurile hologramatice şi tari

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Meliţa, suntem în casa caselor şi nu ne putem amăgi! Meliţa, că noi suntem alţi oameni acum, am înţeles, că nu ne mai vedem cu ochi pământeşti, la fel am înţeles, dar că nu ne mai putem cunoaşte e peste putinţă de admis.

Se aşezase pe un fotoliu de piele neagră la fereastră. Numele lui era Noel. Fireşte că numele are un sunet neştiut, dar bănuit, ce te urmează necontenit şi pulsatoriu.

Dacă aş zări şi celălalt bloc, aş fi relativ mulţumit, nu îndeajuns, şi se poate să mă înşel întrucât parcă simt că, mai degrabă, m-ar nemulţumi, m-ar nelinişti, mai ales, modul meu de a privi, viziunea mea despre bloc. În definitiv, e inutil să mă sabotez aşa, cu nonşalanţă, ce aş avea de câştigat dacă aş zări şi celălalt bloc sau blocul?

Noel privi băţul de chibrit aprins dintre degetele lui, îl privi insistent, îndelung şi îi dădură lacrimile. Fuma absent, încercând să schimbe direcţia gândurilor din când în când.

Dar de unde, n-are absolut nici o forţă, lui ar trebui să-i fie teamă de faptul că nu poţi să lupţi când ştii că poţi fi lovit prin fetele tale…

Noel îşi asculta fidel gândurile, le urmărea cadenţa smerit şi calm, direcţiile care începuseră să-l înnegureze. A strâns spătarul fotoliului la piept şi a început să fumeze grăbit.

Tu crezi că spumele tale fierbinţi dintre picioare, tu crezi că miasmele sau parfumurile tale m-au cucerit?

Tu crezi că limba ta moale şi alunecoasă, şi lungă m-a îngenunchiat ca să-ţi sărut tălpile?

Tu crezi că degetele tale relativ fine mi-au smuls inima ce pulsa roşie, îndulcind-o?

Te înşeli, Meliţa!

Deseori, mi-au îmbăloşat inima, mi-au stors toată sămînţa acelor ani care s-a dus spre înălţarea ta pe uşi, spre împurpurarea ta orgasmică. Eşti o tâmpită, Meliţa!

Am fost un animal de duzină ce a văzut că e animal şi s-a chircit la picioarele tale, lingându-le de sare, dându-ţi iluzia că l-ai doborât sub umezelile tale diurne şi femeieşti…

Nu te-am zărit radiind de nobleţe decât în singurătate când eu te cream pe tine, când eu îţi muşcam sfârcurile hologramatice şi tari.

Te crezi prea tare, Meliţa!

Ţigara îi ardea degetele, o aruncă pe fereastră şi se auzi o herghelie pe la urechile lui. Aprinse un alt băţ de chibrit şi îl aruncă pe fereastră.

Tu crezi că, dacă ai trei intrări în uter, mă rătăcesc?

Începu să râdă în hohote.

Nestingherit.