Arbroat sau timpul pierdut

Lucram la evoluţia creierului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Motto:

iau un algocalmin/ în fiecare seară/

pentru a-mi atenua toate durerile/

contrafacerilor de peste zi.

Mă reconfiguram din necesitate. Mă topeam; luam forme noi,

înfăţişări diferite. Mă camuflam: cameleon de ocazie.

Timpul curgea pe la picioarele mele ca un lichid incandescent. Într-o viteză stupefiantă. Mă dureau toate oasele, organele; priveam această curgere cu respiraţia întretăiată, toate gesturile îmi păreau de cenuşă, toate vorbele (Toate vorbele/ de prisos/ toate verbele/ lucrate la strung). Priveam acest lichid argintiu cu ochi devastaţi, goi. Îmi era cu neputinţă să mai acţionez, orice gest se pulveriza. Aveam nevoie de un timp infinit, îmi era teamă ca nu cumva această viaţă, neconstruită total, să nu se prăbuşească. Fumam, mişcam imperceptibil din cap pentru a îndepărta uluiala şi chiar cuvântul: incredibil, ce revenea percutant. Şi chiar moartea.

Din tină sunt, gândind la Tine.

Lucram la evoluţia creierului. Lucram la o moară. Eram în Atari. Tu erai unica mea libertate, putere. Îmi era frică de ridicol. Am luat apa drept maestru şi m-am lăsat în voia Ta. Numai la Tine mă gândeam, Dumnezeu al meu, tot timpul. Uneori totul se spulbera. Era întunericul dezintegrării. Pierdeam legătura cu tine, cu tot. De te-ai gândi încă o clipă la mine, aş fi bucuros. De mi-ai întinde mâna ferm… O, ştiu… nu te îngriji de ziua de mâine. O, ştiu… toate îţi vor fi date pe deasupra. Priveam. Bravam. Teatralizam. Smerenia îmi era unica ţintă. Şi lumea de dincolo. Nu Te ascultam. Toate semnele Tale erau clare. Deseori, mă făceam că nu le văd. Încercam să dorm. Încercam să lucrez pentru mine. Parodiam. Rosteam versete ucigătoare (eventualii/ transcendentalii/ Nelo/ coafezele şi caprele). Unde să mă duc? Unde să fiu? Eram o absenţă. Fumul ţigării mă ameţea. Stăteam întins şi vedeam tot desenul Tău. Poate că niciodată n-am vrut să cred că totul se va plăti, se plăteşte (iată, a venit!). N-am vrut să cred că Tu ai scris toate acestea. Ochiul tău mare, blând mă vede în detaliu. Astfel cunoscut, mă închin. Numai lângă Tine am trăit liniştea. Numai Tu ai înţeles jocul. Bucuria noastră. Poate că pentru mine ar fi bună vorba: Pâine şi Joc, nu Circ. Niciodată nu Te-am uitat. Toate le-am făcut cu gândul la Tine. Ca să-Ţi fiu pe plac. Din tină sunt, gândind la Tine. Am ars toate iluziile, toate gândurile derizorii, toate pustietăţile. Aspru n-am fost, nici îngeresc. Ameţit, da. M-a orbit lumina Ta, m-a împleticit. Şi întunericul meu total a devenit doar un punct. Dacă aş putea să respir lângă Tine, atunci această închisoare ar fi biserică. Atunci această zbatere s-ar opri. Însă viul e mai puternic decât mine. Nu sunt omul ce-l vreau, sunt Omul Tulbure, poate Victor, şi acţionez ca atare.

Abroat= Arborat, sau Abrogat, sau Arbroath.

ValMexes

dec. 2004