calciu şi copil

mă suiam pe pereţi

evitam fraţii mei beţi

pielea întinsă a burţii...

ca un dovleac

palma lată şi grea a bărbatului-macac

surorile albe despicate în trandafiri

picioarele rahitice extrem de subţiri

stam sub o pătură de lână

pe o saltea

asudam

tremuram

eram străbătut de frisoane

tot laptele tău dulce

îmi venea repetat pe gât

înapoi

mă izbeam cu capul de pereţi

cu oscioarele

evitam fraţii mei goi

mă chirceam

mă zvârcoleam pe o parte

ca o şopârlă

luam palme şi

nu mai icneam

nu ţipam

mi se înmuiau doar picioarele întruna

zgârâiam pereţii

cu unghiile sparte

varul cădea în straturi pe jos

eram în celulă

aveam nevoie de alb, de calciu,

de dantură

să te muşc de ţâţa ta dură

de piatră şi silă

din care picura

lapte cu nicotină

să mă omoare

să cad secerat din picioare.

Albulescu

aveam inima zglobie,

bucuroasă

vorbeam mult

unde sunt

jeturile albe de altădată?

parodiam

alergam după tren

Rămâi acolo!,

striga Albulescu,

într-un pustiu,

o, mult prea târziu,

prea Târziu.

Agarici Star

Sept. 2002