Capul crapului
două mădulare de maimuţă în cruce
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valentin Nicolae [napoli ]
Cândva am dus un crap curăţat de curând într-o plasă de plastic, participând, pe malul unui lac, la un concurs de radiestezie.
Am descoperit fără efort două mădulare de maimuţă în cruce; oamenii mei mi-au zis că e semn de belşug…
Ploaia mă udase destul de rău, plasa se clătina imperceptibil.
Capul crapului îmi sugera noi lăcaşuri de cult, noi ascunzişuri feciorelnice şi frigide; n-am luat în seamă semnalele şi am aruncat plasa cu furie într-un gard de scânduri.
M-am dus să-mi verific capul şi am constatat că funcţionează perfect.
La concurs, au venit tot felul de diletanţi cu vergele de cupru, cu anse, cu nuieluşe de alun sau trandafir.
Te apuca râsul.