despre iluzie

M-ai dez-amăgit!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Un lucru bun pe care îl face un om este urmatorul:

dez-amăgeşte şi dez-vrăjeşte...

Nu vă grăbiţi! Aceste expresii se pot subsuma unor idei, chiar curente, filosofice: de exemplu, ideea unei lumi dez-vrăjite, sau, mai pe scurt, dezvrăjirea lumii.

Lucrurile stau în felul urmator: suntem amăgiţi... de oameni, de idei, de lume.

Un om reuşeşte să ne dez-vrăjească, să ne îndepărteze un anumit văl ce ne înceţoşează privirea, ce ne orbeşte. Sunt multe lucruri care aruncă peste noi mreje pentru a ne prinde, sufoca.

Prin ceea ce spune, un om, ne rupe aceste mreje ce ne pot împotmoli, ce ne pot prinde...

În ceea ce priveşte dez-amăgirea, lucrurile stau asemănător: sunt multe lucruri care ne amăgesc, care ne în-văluiesc, care ne danseaza prin faţa ochilor, ademenindu-ne.

Ce face un om? Ne dez-amăgeşte, ne alungă amăgirea.

Prin urmare, să nu ne facem iluzii! Să fim realişti!

În mod real, expresia ”M-ai dez-amăgit!” nu se referă la faptul că cel în cauză a făcut un gest nedemn sau ceva rău la care nu ne-am fi aşteptat, deşi are şi acest sens în mod uzual, în expresiile obişnuite, comune, ci, mai ales, că persoana respectivă şi-a arătat adevărata faţă, ne-a făcut să ne dispară amăgirea, iluzia, astfel că am văzut-o în adevărata lumină.

Prin urmare, putem vorbi de un mod de a privi realist şi chiar înţelept, aş zice.