Drumul

o mână blândă, străvezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Te trezeşti în zori pentru a pleca la drum. Străbaţi kilometri după kilometri (poteca, în pantă imperceptibilă, urcă mereu) în semiobscuritate, când toţi ai caselor aproape că dorm. Când mulţi sunt de bună seamă buimaci.

Tu mergi, privind înainte.

Neobservând chiar astfel drumul parcurs.

Cândva te vei opri, cândva vor veni zilele de pe urmă către tine.

Pe cele rele cu dorită căldură le vei îndepărta de la tine.

Chiar nu ştii că aşezându-te, vei fi invadat de gânduri?

Nu-ţi rămâne decât să ridici o mână blândă, străvezie, eterică pentru a le izgoni.

Ori a le trimite către o întindere numai de tine ştiută ca pe nişte albine de sticlă, pentru a te hrăni lecitinic, întorcându-se.

Brasil. Iul. 2002