Poem umil
un ochi verde sticlos cu venin în mărgele
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valentin Nicolae [napoli ]
Poem umil
zilele sumbre distruse de aerul rece
al vremii
aduc făţărnicia pe chipul tău
îmi cobor privirea umbrită în asfalt şi uit,
şi surâd
negre-mi sunt zilele de toamnă rece
atinse de cancerul mistificării
abătut de chipul tău şi ridat
orbesc de recunoştinţă veşnică
pentru ce mi-a fost dat
să văd
capătul fariseismului impunător sunt eu
moartea
scadenţa plină de surâs
tu nu poţi vedea
insomniile mele amare roase
de francheţe şi gelozie
cădeau capetele a smerenie
părea toamnă
revizuiam o duminică de mai
tu aveai un rictus de scârbă
un ochi verde sticlos cu venin în mărgele
împrejurarea divină mă ocolea,
mă ocrotea
de prin anii mei victorioşi
rămaseră doar nişte scânduri a sicriu,
a pagubă.