Schizofrenie adolescentină

Bucuria îmi dansa cu tristeţe în urzeala minţii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Dimineaţa începuse cu un măturător ambivalent, ambidextru care mângâia trotuarele ude, mizere. Privit de la fereastră, de departe. Cu un Snagov. Cu o halucinaţie. Tu mă priveai batjocoritor.

Se făcea că eu eram eu însumi. Şi fumam. Şi uitasem. Şi visam un gunoier mahmur şi tare tăcut. Amnezic. Uitasem că m-am născut într-o toamnă, într-o sâmbătă.

Fumam absent şi păream doctor. Nu trăisem decât o spaimă pe pământ. Câteva şopârle rozalii alunecau pe legile logice.

Ziua începuse cu o dez-amăgire.

Era bine. Clipele sclipeau stins în căderea lor liberă şi stingheră. N-aveam nici un prieten comun. Rupeam bucăţi de geam cu infinită măiestrie. Păreau dreptunghiuri de ciocolată.

Citeam un roman absolut abstract şi sterp. Nu simţeam absolut nimic. De exemplu: scârbă.

Credeam cu tărie şi decoct în literatura apofatică.

Zi după zi ploua.

Mersul meu runic pe nisipul ud al mării Negre era fortuit. Bucuria îmi dansa cu tristeţe în urzeala minţii. Cred că era noapte şi eram de-o ignoranţă colosală.

Aveam oarecari sentimente confuze, oarecari vise mizerabile sau măreţe. Credeam atât de tare în gunoierul meu încât îmi venea să urlu.

Difuz şi dispersat, căutam inconştient şi sumbru, zi după zi, sclipirea de-o clipă a minţii, claritatea privirii apoase. Mda!

Eram o desăvârşită ţesătură incoerentă. Demnă de compasiune şi umezeală. Poate unde dansam încă spasmodic, poate unde pluteam încă buimac pe valurile meschine şi cilibii ale adolescenţei.

Acest text e o delectare. Eram prea tânăr.

Prea figurant. Am luat asta drept temei satisfăcător, drept justificare.

N-am izbutit să fiu niciodată la înălţimea degetele mele. Sau arareori. Limbajul îmi era absolut necunoscut.

Ochii: halucinaţi.