Traversam neclarul

nu veneam singur

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

de Valentin Nicolae [napoli ]

Veneam din vag. Îmi arborasem un zâmbet de ceată şi spaimă. Duceam cu mine şi paşii lor. Prin drum prăfuit şi arzând, traversam neclarul.

Da.

Tu venisei cu mine ca o spaimă rece de felină.

Pictasem drumul galben-nisip, arborele roşu, sângeriu.

Mă priveai din celălalt capăt al braţului.

Figuri geometrice, evocare.

Scriam ce văd, şi nu cum văd.

E limpede de-acum, nu veneam singur.

Dar asta, ca o recunoaştere. Această mărturisire. Mă rog, fântâni secate.

Ea îmi vorbea de prezenţe străine. Oricum, dansul inadecvării mă biciuia.

În acest dans al meu încercând să prizez totuşi dansul ei. Dans rapid, fragil, de vietate mică. Gesturile mele, largi, ample, de uliu, de imens prădător.

Cameleon fără voie, împrumutând reacţii, gesturi pentru a îmblânzi, pentru a evita lovirea de satâr a refuzului.