Urzeala minţii noastre
Marpa traducătorul l-a ales pe Milarepa
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Valentin Nicolae [napoli ]
El este infailibil pentru că el m-a ales... pentru mine el este fără de greş... şi pentru că el m-a ales el este slujitorul meu, deşi el vede mai mult...
Tocmai de aceea m-a găsit deoarece el vede mai mult.
Eu nu puteam să-l aleg niciodată pentru că eu eram orb, fiindcă nu vedeam.
Marpa traducătorul l-a ales pe Milarepa...
Iar Iisus l-a ales pe Matei, de exemplu.
Iisus ştia ce urma să vadă Matei.
Matei n-avea de unde să ştie fiindcă era acoperit cu această pânză freatică numită maya, cu acest văl al aparenţei ce se construieşte din ceea ce este şi din ochiul nostru, perspectiva noastră, urzeala minţii noastre, din prejudecăţi.
De aceea el creşte prin mine pentru că el mă face pe mine.
Şi dacă eu cresc, el creşte.
Ascultarea mea nu poate fi decât absolută.
Nu trebuie să uităm niciodată că el este infailibil pentru mine...
El a văzut în întunericul meu acea scânteie a lui ce urma să devină flacără.